În conformitate cu prevederile Regulamentului General de Protecţie a Datelor (UE) nr. 679/ 2016 – RGPD sau Regulamentul, privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, CN POŞTA ROMÂNĂ SA - CNPR prelucrează date cu caracter personal în scopuri legitime, cu respectarea principiilor menţionate în continuare.
Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează cu responsabilitate prin mijloace mixte (manuale şi automate), cu respectarea cerinţelor legale şi în condiţii care să asigure securitatea, confidenţialitatea, integritatea, disponibilitatea, transparenţa şi respectarea drepturilor persoanelor vizate.
1. Principii ale prelucrării datelor cu caracter personal
Notificarea: CNPR în calitate de operator de date cu caracter personal este notificat la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal fiind înregistrat cu nr. 8077 din 10.01.2008;
Legalitatea: Datele cu caracter personal sunt prelucrate cu buna-credinţă, în temeiul şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare, inclusiv conform prevederilor Regulamentului;
Scopul şi limitarea determinată de scop: Orice prelucrare de date cu caracter personal se face în scopuri bine determinate, explicite şi legitime, adecvate, pertinente şi neexcesive prin raportare la scopul în care sunt colectate şi ulterior prelucrate;
Confidenţialitatea: Persoanele care prelucrează, în numele CNPR, date cu caracter personal au prevăzut în contractul individual de muncă şi în “fişa postului” o clauză explicită de confidenţialitate privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
Consimţământul persoanei vizate: În anumite situaţii, cu excepţia prelucrărilor care vizează date din categoriile strict menţionate în Regulament, prelucrarea poate fi efectuată numai dacă persoana vizată şi-a dat consimtământul în mod expres şi neechivoc pentru acea prelucrare; în celelalte situaţii CNPR va efectua prelucrarea, deasemenea, în conformitate cu prevederile Regulamentului şi ale legislaţiei în vigoare;
Informarea: Persoanele vizate sunt informate în mod explicit, prin mijloace online şi offline, cu privire la faptul că li se vor prelucra date cu caracter personal în scopul realizării serviciilor CNPR;
Protejarea persoanelor vizate: Persoanele vizate au garantat dreptul de informare şi de acces la datele care sunt prelucrate, dreptul de rectificare, dreptul de restricţionare şi dreptul de ştergere a datelor, dreptul de portabilitate a datelor şi dreptul de a nu fi supuse unei decizii individuale de prelucrare a datelor personale. Totodată, persoana vizată are dreptul de a se adresa Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau instanţei de judecată pentru apărarea oricăror drepturi ocrotite de lege, care le-au fost încălcate; Protejarea minorilor: Minorii care au împlinit vârsta de 14 ani pot achiziţiona în nume propriu produse sau servicii şi solicita, respectiv primi comunicări de la CNPR cu acordul reprezentantului legal, conform legii.Orice prelucrare de date cu caracter personal ale minorilor se va realiza numai în condiţiile legii.
Transferul de date: CNPR nu transferă date cu caracter personal, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege;
Crearea de profil: CNPR nu creează profiluri ale utilizatorilor de servicii poştale. În cazul studiilor de marketing dezvoltate de CNPR, este solicitat acordul neechivoc al persoanelor vizate.
Exactitatea: CNPR are nevoie de sprijinul clienţilor săi în furnizarea datelor pentru realizarea serviciilor poştale, însă exactitatea acestor date depinde de calitatea informaţiilor livrate de persoanele vizate şi/ sau de partenerii contractuali;
Identificarea: Pentru soluţionarea solicitărilor referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal adresate CNPR persoana vizată trebuie să facă dovada efectuării serviciului poştal;
Stocarea: CNPR stochează datele cu caracter personal pentru perioada necesară realizării scopurilor pentru care au fost colectate, respectiv pentru conformarea la prevederile legale în vigoare
Securitatea: CNPR utilizează metode şi tehnologii de securitate, împreună cu politici aplicate salariaţilor şi proceduri de lucru, inclusiv de control, evaluare şi audit, pentru a proteja datele cu caracter personal colectate conform prevederior legale în vigoare.
2. Politica prelucrării datelor cu caracter personal
În conformitate cu principiile Regulamentului şi a legislaţiei în vigoare, CNPR are obligaţia de a prelucra cu responsabilitate datele personale care îi sunt furnizate.
3. Drepturile persoanei vizate
4. Responsabilul cu protecţia datelor
În conformitate cu prevederile Regulamentului, CNPR a numit responsabilul cu protecţia datelor la nivelul organizaţiei şi oferă mai multe posibilităţi de comunicare şi informare referitoare la Regulament, respectiv: email: protectia.datelor@posta-romana.ro, web: www.posta-romana.ro, call center: 021/ 9393.
5. Securitatea datelor cu caracter personal
În conformitate cu prevederile Regulamentului, CNPR depune eforturi constante, pe deoparte, pentru asigurarea unui nivel de securitate corespunzător şi reducerea/ eliminarea riscurilor care pot afecta datele cu caracter personal prelucrate şi, pe de altă parte, pentru menţinerea capacităţii de a asigura confidenţialitatea, integritatea, disponibilitatea şi rezistenţa continue ale sistemelor şi serviciilor de prelucrare.
6. Gestionarea riscurilor
În ceea ce priveşte riscurile, CNPR ţine seama în special de riscurile prezentate de prelucrarea datelor, generate în special, în mod accidental sau ilegal, de distrugerea, pierderea, modificarea, divulgarea neautorizată sau de accesul neautorizat la datele cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate într-un alt mod.
7. Încălcarea securităţii datelor
Încălcarea securităţii datelor va fi comunicată de CNPR în termenele stabilite de Regulament, fără întârzieri nejustificate, tuturor părţilor implicate aşa cum sunt acestea indicate de Regulament. Pentru mai multe detalii şi informaţii orice persoană interesată se poate adresa Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, contact: Adresa: Bdul. Gral. Gh. Magheru nr. 28-30, sector 1, Bucureşti; Web: www.dataprotection.ro.
Politica de securitate pentru protecţia persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal se aplică tuturor salariaţilor CNPR, precum şi tuturor structurilor centrale şi teritoriale ale CN POŞTA ROMÂNĂ SA.
Data: 07.05.2018
Atenție! Poșta Română nu solicită clienților să furnizeze informații bancare confidențiale, numere de card sau coduri PIN și nici efectuarea de plăți online ale unor taxe de livrare.
Bucureşti, 14 iulie 2015 - Compania Naţională Poşta Română demarează colaborarea cu eMAG, prin care operatorul naţional de servicii poştale livrează colete către clienţii retailerului online. Parteneriatul marchează lansarea unui nou serviciu aparţinând Poştei Române – Postcollect – care oferă clienţilor posibilitatea de a-şi ridica produsele comandate dintr-un punct fix, respectiv din unitatea poştală preferată. În faza pilot a proiectului cu eMAG, Poşta Română a început livrarea coletelor retailerului la Oficiul Poştal Buzău 7 şi la Oficiul Poştal Târgovişte 4.
Concret, operatorul naţional de servicii poştale va prelua, sorta şi livra coletele partenerului la sediul celor două subunităţi poştale, în funcţie de alegerea clientului, care poate fi făcută printr-un singur click, pe site-ul retailerului. Strategia Poştei Române vizează extinderea serviciului Postcollect în cele peste 800 de oficii poştale cu acces VPN. Toate unităţile vizate – şi, în faza pilot, OP Buzău 7 şi OP Târgovişte 4 – vor avea ghişee dedicate, program extins, seara şi în weekend.
„Contractul cu eMAG este extrem de important în strategia Poştei Române de a-şi extinde cota de piaţă pe segmentul comerţului online. În acelaşi timp, eMAG este partenerul ideal pentru a implementa un proiect inovator cum este Postcollect. Sperăm ca parteneriatul cu cel mai mare retailer online să confirme capacitatea Poştei Române de a se adapta rapid schimbărilor de pe piaţa serviciilor poştale”, a declarat Alexandru Petrescu, Director General Poşta Română.
Expediţiile eMAG sunt monitorizate în sistem Track&Trace pe tot parcursul lor, de la prezentare până la livrare. Destinatarii vor fi avizaţi de către eMAG, printr-un SMS, în momentul în care coletele sunt predate Poştei Române. După sosirea coletului la punctul de livrare (OP Buzău 7 sau OP Târgovişte 4), Poşta Română va anunţa destinatarii, tot prin SMS, că expediţia este disponibilă pentru ridicare la sediul oficiului poştal. Livrarea coletelor se face la sediul celor două oficii poştale prin intermediul unor ghişee dedicate, vizibil semnalizate, clientul având opţiunea deschiderii coletului pentru verificarea conţinutului.
„Clienţii eMAG, experienţa lor de cumpărare, sunt repere esenţiale pentru orice iniţiativă a noastră de progres şi evoluţie. Pornind de la feedback-urile lor, am creat posibilitatea ca, pentru clienţii cărora programul încărcat nu le permite întotdeauna să opteze pentru livrarea comenzii la domiciliu, să existe opţiunea de ridicare a produselor dintr-un punct fix, accesibil, în drum spre serviciu sau spre casă”, a declarat Iulian Stanciu, Director General eMAG.
Conform contractului încheiat, în această etapă a proiectului, Poşta Română poate păstra coletele avizate, în cele două oficii poştale, timp de 10 zile calendaristice de la data preluării lor de la eMAG. Timpul în care coletul va ajunge la punctul de livrare este de cel mult două zile, putând fi prelungit cu încă o zi în condiţiile depăşirii orei limită de predare a trimiterilor de către eMAG.
Despre Poşta Română: Poşta Română este o companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990, şi nu o instituţie publică. Ea funcţionează pe gestiune economică, ceea ce înseamnă că îşi formează singură veniturile din contracte comerciale şi, prin urmare, se autofinanţează.
Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%. Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie. Compania a încheiat anul 2014 cu un profit net de 22,8 milioane de lei (5 milioane de euro), după cinci ani de pierderi.
Despre eMAG: eMAG este cel mai mare magazin online din regiune şi unul dintre creatorii pieţei de comerţ online din România. În ultimii 14 ani, eMAG s-a plasat în poziţia de lider constant al pieţei, ca urmare a orientării sale permanente către client, manifestată prin servicii care creează noi standarde în piaţă, precum 30 de zile drept de retur, Service Pick Up and Return, Garanţia Plus şi Deschiderea coletului la livrare. eMAG a dezvoltat programe de training de specialitate, diferenţiate pe categorii de angajaţi, precum şi cea mai mare Academie din mediul privat. Totodată, eMAG oferă singurul MBA specializat pe e-commerce din România, cu profesori experimentaţi în business-ul internaţional.
Compartiment Comunicare şi Relaţii Publice