Comunicate de presa > Oficiile poştale vor fi închise de Rusalii

Bucureşti, 26 mai 2015 –Compania Naţională Poşta Română informează că, în data de 1 iunie a.c., toate oficiile poştale şi subunităţile poştale subordonate acestora vor fi închise.

Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora prima şi a doua zi de Rusalii sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează.

Urmare programului anunţat este posibil ca toate trimiterile poştale prezentate în zilele de 29 şi 30 mai să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.

De asemenea, subunităţile poştale cu activitate de tranzit vor asigura schimburile de expediţii poştale planificate, prelucrarea şi îndrumarea trimiterilor poştale în timp util şi se vor lua toate măsurile pentru protejarea trimiterilor poştale şi a valorilor.

 

Essential SSL