Comunicate de presa > O nouă ediție Tezaur, în oficiile Poștei Române! Titluri de stat cu dobânzi neimpozabile de până la 7,60% pe an

București, 10 decembrie 2024:   Compania Națională “Poșta Română” continuă și în ultima lună a anului intermedierea vânzării titlurilor de stat destinate exclusiv populației, în cadrul programului "Tezaur", lansat de Ministerul Finanțelor Publice.

Începând cu data de 09 decembrie 2024, românii au oportunitatea să subscrie pentru trei emisiuni de titluri de stat cu scadențe la 1 an, 3 ani și 5 ani. Titlurile de stat oferă dobânzi anuale mai mari decât cele din ultimele luni, respectiv de 6,45%, 7,20% și 7,60%.

Prin subunitățile poștale, titlurile de stat pot fi cumpărate astfel:

  • în perioada 9 decembrie 2024 – 8 ianuarie 2025, prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei din mediul rural;
  • în perioada 9 decembrie 2024 – 9 ianuarie 2025, din oficiile poștale din mediul urban.

Informații utile pentru persoanele care vor să achiziționeze titluri de stat:

  • Nu există o sumă maximă care poate fi investită de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.
  • Titlurile de stat sunt nominative, denominate în lei, fiecare având o valoare de 1 leu.
  • Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în programul de emisiune. Subscrierea de fracțiuni ale unui titlu de stat nu se acceptă. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile și se pot răscumpăra în avans.
  • Veniturile obținute de persoanele fizice rezidente din subscrierea și deținerea titlurilor de stat sunt venituri neimpozabile.
  • Sunt eligibile persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani până la data închiderii perioadei de subscriere, inclusiv.

Comunicare și Relații Publice

Essential SSL