Comunicate de presa > Alexia - ”internul” de la Contabilitate care continuă tradiția părinților poștași

București, 19 iulie 2024: A doua ediție a internship-ului de la Poșta Română reunește tineri cu un potențial extraordinar, dornici să învețe și să își depășească limitele. Astăzi, vrem să o aducem în prim-plan pe Alexia, care ne-a convins că este omul potrivit, la locul potrivit.

Alexia Ioana Jucălea este ”internul” de la Contabilitate și într-un timp scurt, a demonstrat că este foarte hotărâtă, cu ajutorul susținut al colegelor cu mai multă experiență din companie, să stăpânească procedurile și activitățile compartimentului unde își desfășoară activitatea cât mai bine.   

Are 20 de ani, în toamnă va intra în anul III la Facultatea de Informatică Economică a Academiei de Studii Economice din Capitală și aduce un suflu nou, tineresc în companie. Interesant este că Alexia are ”origini” poștășești trainice, mama sa fiind factor poștal mai bine de un deceniu în comuna Bogați, situată în zona colinară a județului Argeș, localitatea de baștină a familiei Jucălea. ”Am anunțat-o că vreau să aplic pentru acest stagiu de practică încă din luna iunie. S-a bucurat pentru mine când am fost admisă și mi-a spus că poate ajung să duc tradiția poștășească din familie mai departe”, a menționat Alexia, cu zâmbetul pe buze.

Activitatea Alexiei constă în maparea informațiilor din balanța financiară a Poștei Române, precum și a filialelor acesteia. Desfășurarea acestui proces implică o abordare meticuloasă și precizie în colectarea datelor din diversele departamente ale companiei.

Dacă prima ediție a Programului de internship a adus-o Poștei Române pe Ada, tânăra care s-a angajat în companie, la finalul acestuia, și a revoluționat programul imobiliar printr-o platformă online construită de zero, ce a permis închirierea spațiilor disponibile cu rezultate foarte bune, poate că Alexia va fi următorul nostru coleg provenit din internship și va veni cu idei inovative în sistemul contabil al Poștei.

Comunicare și Relații Publice

 

 

Essential SSL