Comunicate de presa > Postașii României - ambasadorii incluziunii financiare în cele mai îndepărtate colțuri ale țării

București, 27 iunie 2024: Compania Națională ”Poșta Română” și Banca Națională a României sunt parteneri în derularea unor proiecte de îmbunătățire a educației financiare a angajaților Poștei Române, ca parte a strategiei companiei centrată pe client, în care investiția în perfecționarea resursei umane ocupă un loc important.

” Obiectivul final al acestui parteneriat este ca angajații noștri, din toată România, să devină viitorii experți în domeniul incluziunii financiare și, la rândul lor, să fie promotorii unui proces constant de învățare a celor defavorizați. Suntem în continuare cei care ajung în cele mai îndepărtate colțuri ale țării, oferind serviciile noastre fără excepție”, a declarat Valentin Ștefan, director general al Companiei Naționale ”Poșta Română”.

Prima sesiune de instruire în domeniul serviciilor financiar-bancare, a avut loc la Sibiu. Astfel, salariați ai Poștei Române, personal TESA, diriginți, casieri și numărători de bani, au urmat cursurile susținute de reprezentanți ai BNR care au expus o serie de informații referitoare la rolul și obiectivele BNR, despre influențele inflației în economie și puterea de cumpărare, despre rețeaua bancară, istoria banilor și instrumente financiare specifice.

Depistarea bancnotelor false și a noilor modalități de fraudă, metode de prevenire a acestora, dar și metode noi de procesare a sumelor de bani au fost printre temele care au suscitat cel mai mare interes, având în vedere natura atribuțiilor participanților la sesiunea de instruire susținută de reprezentanții BNR.

Participanții au avut ocazia să învețe cum să identifice cu precizie și rapiditate banii falși, prin discuții interactive și prezentări video. În plus, au fost prezentate echipamente și instrumente specializate pentru a facilita procesul de depistare și autentificare a bancnotelor.

Angajații au fost informați despre diversele modalități prin care pot fi păcăliți în contextul gestionării sumelor de bani, precum și despre măsurile preventive pe care le pot lua pentru a evita situațiile de fraudă. Aceste informații contribuie nu doar la protejarea Poștei Române, ci și la asigurarea integrității financiare a clienților săi.

De asemenea, participanților li s-a vorbit despre importanța protejării informațiilor confidențiale. În era digitală, securitatea datelor este vitală, iar angajații Poștei Române au primit informații esențiale despre metodele și tehnicile de protecție a informațiilor, în vederea evitării breach-urilor și a utilizării frauduloase a datelor confidențiale.

În final, sesiunea de instruire a abordat tehnicile și metodele prin care banii pot fi procesați mai eficient, punând accent pe managementul optim al numerarului și reducerea erorilor în procesul de numărare și înregistrare a acestuia. Utilizarea echipamentelor moderne și a softurilor specializate au fost prezentate ca soluții clare pentru îmbunătățirea eficienței și augmentarea securității procedurilor de manipulare a banilor.

Parteneriatul încheiat între Poșta Română și BNR reprezintă un pas important în îmbunătățirea nivelului de educație financiară a angajaților, contribuind astfel la sporirea calității serviciilor furnizate clienților. Nu doar casierii și numărătorii de bani vor beneficia de pe urma acestui parteneriat, ci și întreaga organizație, care va fi în măsură să opereze cu o mai mare eficiență și siguranță în activitățile financiare.

 

Comunicare și Relații Publice

Essential SSL