Comunicate de presa > Inițiativă inedită la Poșta Română: training-uri virtuale de stingere a incendiilor și protecția muncii

București, 25 iunie 2024: Poșta Română intră în era digitală și când vine vorba de siguranța angajaților și a mediului în care aceștia își desfășoară activitatea. Astfel, pentru a minimiza riscurile privind incendiile și pentru a instrui fiecare din cei 21.000 de angajați în domeniul prevenirii acestora, Compania Națională ”Poșta Română” va implementa un program de instruire online în domeniul Securității și Sănătății în Muncă (SSM) și Prevenirii și Stingerii Incendiilor (PSI).

Valentin Ștefan, director general al Poștei Române, a subliniat importanța protejării vieții și a sănătății angajaților: "Suntem unul dintre cei mai mari angajatori din România și avem sute de clădiri, birouri și spații, fiecare cu un profil diferit. Prioritatea noastră este protejarea vieții și a sănătății colegilor noștri. În situația unui incendiu sau a unui accident de muncă, promptitudinea și eficacitatea intervenției pot face diferența între viață și moarte. Un sistem bine pus la punct și personalul instruit pot minimiza riscurile și pot asigura evacuarea eficientă a angajaților și a eventualilor clienți aflați în incinta spațiului respectiv.”

Compania Safe Consulting a câștigat contractul de achiziție de servicii în domeniul Securității și Sănătății în Muncă (SSM) și Prevenirii și Stingerii Incendiilor (PSI), în valoare totală de 180.000 de lei, pentru 12 luni.

Sistemul de instruire, adaptat cerințelor actuale de perfecționare profesională online, ce va fi instalat de Safe Consulting, la Poșta Română, va putea fi accesat de oriunde și oricând, oferind angajaților o mare flexibilitate armonizată cu programul diversificat al acestora.

Fiecare angajat va beneficia de propriul cont și va urma procedurile de instruire online în funcție de momentul care i se potrivește cel mai bine și pe tematica specifică tipului de muncă prestată, fără a fi nevoie de întreruperea activităților obișnuite. Platforma de instruire online oferă posibilitatea de urmărire a progresului și de evaluare a cunoștințelor dobândite, ceea ce va permite departamentului de siguranță să monitorizeze participarea angajaților și să identifice eventualele lacune în înțelegerea materialelor. Astfel, se pot lua măsuri suplimentare de instruire sau clarificare.

Comparativ cu instruirile clasice, bazate pe expunere statică, formală, cele online folosesc elemente noi, interactive, precum simulări virtuale, quiz-uri și studii de caz, care provoacă participantul să intervină. Astfel, acestea cresc nivelul de angajare și participare al salariaților și le permit să aplice mai bine cunoștințele în situații practice, ceea ce poate contribui la creșterea eficacității măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.  

 

Comunicare și Relații Publice

 

Essential SSL