Comunicate de presa > Programul de lucru al Poştei Române în perioada Sărbătorilor Pascale Catolice

 

BUCUREȘTI, 11 aprilie 2022 - Compania Naţională Poşta Română le aduce la cunoştinţă clienţilor săi că programul de lucru al subunităţilor poştale din judeţele Covasna şi Harghita va suferi modificări în perioada Sărbătorilor Pascale Catolice.

Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora Vinerea Mare (ultima zi de vineri înaintea Paștelui), precum și prima și a doua zi de Paști, sunt declarate zile de sărbătoare legală, nelucrătoare.

Astfel, toate subunităţile poştale din judeţele Covasna şi Harghita, unde numărul angajaţilor de religie catolică este foarte mare, vor fi închise vineri, 15 aprilie 2022, și luni, 18 aprilie 2022. Sâmbătă, 16 aprilie 2022, subunităţile poştale vor avea program normal de lucru aferent zilei de sâmbătă.

Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate, în această perioadă, la subunităţile din cele două județe, să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.


 

Compartiment Comunicare

Essential SSL