Comunicate de presa > Punct de vedere

 

București, 30 martie 2022 - În ultimele zile, Compania Națională Poșta Română a fost atenționată, în numeroase rânduri, de către clienți, referitor la spoturi publicitare care rulează pe canale mass-media de limbă maghiară din zona Ardealului, dar și la pliante distribuite populației cu mesajul Nu lăsa votul tău pe seama serviciilor poștale!“. Toate acestea, în contextul alegerilor legislative care vor avea loc pe 3 aprilie, în Ungaria, și pentru care Poșta Română distribuie plicurile conținând voturile prin corespondență.

În urma verificărilor efectuate, am fost înștiințați că, la solicitarea Asociației EMNT (Erdelyi Magyar Neppart Tanacs), Cluj-Napoca, a fost realizat un spot publicitar și difuzat la postul “Radio GaGa” prin care oamenii sunt îndemnați să nu folosească serviciile Poștei Române, ci să folosească variante alternative. De asemenea, pe pagina de Facebook a formațiunii politice Erdelyi Magyar Neppart (Partidul Popular Maghiar din Transilvania) se regăsesc postate imagini cu flyerele care circulă în mai multe localități din Ardeal, cu același mesaj denigrator la adresa Companiei Naționale Poșta Română: Nu lăsa votul tău pe seama serviciilor poștale!“. Asocierea sintagmei “serviciile poștale” cu Poșta Română este evidentă, întrucât nu există alt operator poștal care transportă acest tip de corespondență în România.

Mai mult, s-a creat frustrare în rândul factorilor poștali care au distribuit impecabil, în toată această perioadă, peste 300.000 plicuri conținând buletine de vot către populația din zonă. Etapa următoare ar presupune ca Poșta Română să fie parte activă și în procesul de returnare a acestor plicuri către Autoritatea Electorală Maghiară. Poșta Română a căzut victimă într-o dispută politică, în contextul acestor alegeri, fără a avea legătură cu calitatea serviciilor pe care le oferă.

Exprimarea folosită atât în spotul realizat pentru difuzare, cât și în textul afișat pe pliante, induce ideea că Poșta Română nu ar fi un partener de încredere, ceea ce creionează operatorului naţional de servicii poştale o imagine neconformă cu realitatea, prin care induce în eroare opinia publică, aducând prejudicii de imagine.

Precizăm că, Poșta Română, în calitate de furnizor național de servicii poștale, își respectă toate obligaţiile impuse prin lege, asumate în relaţia cu clienţii şi gestionează cu seriozitate toate contractele pe care le semnează. Insinuarea conform căreia nu am oferi siguranță transportării plicurilor, aduce prejudicii companiei prin descurajarea partenerilor comerciali.

Compartiment Comunicare

Essential SSL