În conformitate cu prevederile Regulamentului General de Protecţie a Datelor (UE) nr. 679/ 2016 – RGPD sau Regulamentul, privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, CN POŞTA ROMÂNĂ SA - CNPR prelucrează date cu caracter personal în scopuri legitime, cu respectarea principiilor menţionate în continuare.
Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează cu responsabilitate prin mijloace mixte (manuale şi automate), cu respectarea cerinţelor legale şi în condiţii care să asigure securitatea, confidenţialitatea, integritatea, disponibilitatea, transparenţa şi respectarea drepturilor persoanelor vizate.
1. Principii ale prelucrării datelor cu caracter personal
Notificarea: CNPR în calitate de operator de date cu caracter personal este notificat la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal fiind înregistrat cu nr. 8077 din 10.01.2008;
Legalitatea: Datele cu caracter personal sunt prelucrate cu buna-credinţă, în temeiul şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare, inclusiv conform prevederilor Regulamentului;
Scopul şi limitarea determinată de scop: Orice prelucrare de date cu caracter personal se face în scopuri bine determinate, explicite şi legitime, adecvate, pertinente şi neexcesive prin raportare la scopul în care sunt colectate şi ulterior prelucrate;
Confidenţialitatea: Persoanele care prelucrează, în numele CNPR, date cu caracter personal au prevăzut în contractul individual de muncă şi în “fişa postului” o clauză explicită de confidenţialitate privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
Consimţământul persoanei vizate: În anumite situaţii, cu excepţia prelucrărilor care vizează date din categoriile strict menţionate în Regulament, prelucrarea poate fi efectuată numai dacă persoana vizată şi-a dat consimtământul în mod expres şi neechivoc pentru acea prelucrare; în celelalte situaţii CNPR va efectua prelucrarea, deasemenea, în conformitate cu prevederile Regulamentului şi ale legislaţiei în vigoare;
Informarea: Persoanele vizate sunt informate în mod explicit, prin mijloace online şi offline, cu privire la faptul că li se vor prelucra date cu caracter personal în scopul realizării serviciilor CNPR;
Protejarea persoanelor vizate: Persoanele vizate au garantat dreptul de informare şi de acces la datele care sunt prelucrate, dreptul de rectificare, dreptul de restricţionare şi dreptul de ştergere a datelor, dreptul de portabilitate a datelor şi dreptul de a nu fi supuse unei decizii individuale de prelucrare a datelor personale. Totodată, persoana vizată are dreptul de a se adresa Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau instanţei de judecată pentru apărarea oricăror drepturi ocrotite de lege, care le-au fost încălcate; Protejarea minorilor: Minorii care au împlinit vârsta de 14 ani pot achiziţiona în nume propriu produse sau servicii şi solicita, respectiv primi comunicări de la CNPR cu acordul reprezentantului legal, conform legii.Orice prelucrare de date cu caracter personal ale minorilor se va realiza numai în condiţiile legii.
Transferul de date: CNPR nu transferă date cu caracter personal, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege;
Crearea de profil: CNPR nu creează profiluri ale utilizatorilor de servicii poştale. În cazul studiilor de marketing dezvoltate de CNPR, este solicitat acordul neechivoc al persoanelor vizate.
Exactitatea: CNPR are nevoie de sprijinul clienţilor săi în furnizarea datelor pentru realizarea serviciilor poştale, însă exactitatea acestor date depinde de calitatea informaţiilor livrate de persoanele vizate şi/ sau de partenerii contractuali;
Identificarea: Pentru soluţionarea solicitărilor referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal adresate CNPR persoana vizată trebuie să facă dovada efectuării serviciului poştal;
Stocarea: CNPR stochează datele cu caracter personal pentru perioada necesară realizării scopurilor pentru care au fost colectate, respectiv pentru conformarea la prevederile legale în vigoare
Securitatea: CNPR utilizează metode şi tehnologii de securitate, împreună cu politici aplicate salariaţilor şi proceduri de lucru, inclusiv de control, evaluare şi audit, pentru a proteja datele cu caracter personal colectate conform prevederior legale în vigoare.
2. Politica prelucrării datelor cu caracter personal
În conformitate cu principiile Regulamentului şi a legislaţiei în vigoare, CNPR are obligaţia de a prelucra cu responsabilitate datele personale care îi sunt furnizate.
3. Drepturile persoanei vizate
4. Responsabilul cu protecţia datelor
În conformitate cu prevederile Regulamentului, CNPR a numit responsabilul cu protecţia datelor la nivelul organizaţiei şi oferă mai multe posibilităţi de comunicare şi informare referitoare la Regulament, respectiv: email: protectia.datelor@posta-romana.ro, web: www.posta-romana.ro, call center: 021/ 9393.
5. Securitatea datelor cu caracter personal
În conformitate cu prevederile Regulamentului, CNPR depune eforturi constante, pe deoparte, pentru asigurarea unui nivel de securitate corespunzător şi reducerea/ eliminarea riscurilor care pot afecta datele cu caracter personal prelucrate şi, pe de altă parte, pentru menţinerea capacităţii de a asigura confidenţialitatea, integritatea, disponibilitatea şi rezistenţa continue ale sistemelor şi serviciilor de prelucrare.
6. Gestionarea riscurilor
În ceea ce priveşte riscurile, CNPR ţine seama în special de riscurile prezentate de prelucrarea datelor, generate în special, în mod accidental sau ilegal, de distrugerea, pierderea, modificarea, divulgarea neautorizată sau de accesul neautorizat la datele cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate într-un alt mod.
7. Încălcarea securităţii datelor
Încălcarea securităţii datelor va fi comunicată de CNPR în termenele stabilite de Regulament, fără întârzieri nejustificate, tuturor părţilor implicate aşa cum sunt acestea indicate de Regulament. Pentru mai multe detalii şi informaţii orice persoană interesată se poate adresa Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, contact: Adresa: Bdul. Gral. Gh. Magheru nr. 28-30, sector 1, Bucureşti; Web: www.dataprotection.ro.
Politica de securitate pentru protecţia persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal se aplică tuturor salariaţilor CNPR, precum şi tuturor structurilor centrale şi teritoriale ale CN POŞTA ROMÂNĂ SA.
Data: 07.05.2018
Atenție! Poșta Română nu solicită clienților să furnizeze informații bancare confidențiale, numere de card sau coduri PIN și nici efectuarea de plăți online ale unor taxe de livrare.
9 iulie 2020 - Comenzile expediate prin Poșta Română sunt livrate în 24 de ore în București și în 48 de ore în localitățile limitrofe ale Capitalei și în orașele reședință de județ
Auchan anunță extinderea parteneriatului cu Poșta Română inițiat în luna mai a acestui an, oferind astfel livrare la domiciliu la nivel național pentru comenzile plasate în magazinul online Auchan.ro. Comenzile vor fi expediate prin serviciul StaiAcasă Plus, soluția de livrare door-to-door dedicată distribuției rapide oferită de C.N. Poșta Română S.A.
Serviciul a fost extins la nivel național, după ce, în prima etapă, acesta a fost disponibil în municipiul Suceava și localitățile limitrofe. Prin extinderea parteneriatului la nivel național, clienții vor putea comanda alimente la temperatură ambientală, dar și produse nealimentare, din toate categoriile listate pe auchan.ro, prin selectarea magazinului Auchan Cotroceni, cu o greutate maximă a comenzii de 30kg.
În ceea ce privește termenele de livrare, comenzile sunt livrate în 24 de ore în București, în 48 de ore în localitățile limitrofe ale capitalei și orașele reședință de județ și în 72 de ore în localitățile limitrofe reședințelor de județ.
Comenzile expediate prin Poșta Română sunt monitorizate în sistem Track&Trace pe tot fluxul de livrare, iar în ceea ce privește achitarea acestora, clienții au la dispoziție posibilitatea de a plăti online sau ramburs.
Măsuri stricte de siguranță sanitară în fluxul de livrare
Întregul flux de pregătire și livrare a comenzilor respectă condiții stricte de siguranță sanitară, ambele companii asigurând o serie de măsuri de prevenire și limitare a răspândirii virusului Covid-19. Astfel, pregătirea comenzilor în magazinele Auchan are loc în deplină siguranță, angajații fiind instruiți cu privire la purtarea măștilor și a mănușilor, precum și în ceea ce privește dezinfectarea cărucioarelor și a cutiilor de ambalare.
În egală măsură, angajații Poștei Române păstrează distanţa de 2 metri faţă de persoanele aflate la domiciliu sau în autoizolare cărora urmează să li se distribuie comenzile. De asemenea, aceștia nu vor intra în locuinţa clienţilor, distribuirea realizându-se la uşă/poartă. Factorii poștali dedicați care distribuie comenzile sunt echipați cu măști, și mănuși. Totodată, flota auto dedicată cu care se realizează distribuirea de alimente este dotată cu dezinfectant de mâini și cu dezinfectant de suprafețe.
Despre Auchan România
Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri Auchan, 2 supermarketuri Auchan și o rețea de 24 magazine de proximitate MyAuchan. Cu peste 280.000 m2 suprafaţa netă de vânzare, aproximativ 10.000 de angajaţi, o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de Euro, propune celor circa 5 milioane de locuitori din orașele în care sunt prezente magazinele Auchan un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount generalizat, cu toate preţurile mici, permanent. Pe www.auchan.ro Auchan prezintă clienților peste 25.000 de produse și, în acelasi timp, operează website-ul dedicat activităţilor de gastronomie tip restaurant - lamasa.auchan.ro.
Despre Poșta Română
Poşta Română este cel mai mare operator naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (93,52%) şi Fondul Proprietatea (6,48%). Compania deţine o reţea de peste 5.600 de subunităţi poştale la nivel naţional, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poştale. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.